Parcursul meu unește mulți ani de practică, studiu și transformare interioară. Prima meditație a avut loc în 1991, la Sala Republica, în cadrul conferințelor de Yoga care se desfășurau acolo în acea perioadă. După un drum de 17 ani în care am activat într-un domeniu fără legătură directă cu vocația mea, m-am reîntors la ceea ce sufletul meu avea nevoie să înțeleagă, să aprofundeze și să transforme.

Studii și experiență

Între anii 1995 și 2000, am urmat studiile Facultății de Drept, care mi-au oferit repere, valori și perspective pe care astăzi le consider fundamentale în felul de a înțelege responsabilitatea, discernământul și etica.

Din 2008, am studiat cu maeștri din România, Rusia, Statele Unite ale Americii, Franța și Italia și am participat la congrese internaționale dedicate parapsihologiei și practicii spirituale.

Sunt fondatoarea Școlii de Reiki și Medicină Energetică®, formator, consilier în dezvoltare personală și furnizor de formare profesională acreditat de Ministerul Muncii și Educației.

Din 2009, am facilitat peste 10.000 de ore de lucru în vindecare, mentorat și dezvoltare a conștiinței.

Practică spirituală

Din 2008, studiez și practic învățăturile Maestrului Omraam Mikhaël Aïvanhov (Fraternitatea Albă Universală), o direcție care mi-a revelat ordinea interioară și ritmul spiritual care susține viața. Din 2017, am participat la congresele anuale dedicate practicii spirituale, paneuritmiei și meditației.

Între 2009 și 2012, am practicat în tradiția budistă Vajrayana alături de Lama Tanpai Rinpoche, discipol al Eminenței Sale Karmapa al 16-lea, de la care am primit inițieri sacre precum practica vindecării pentru transformarea divină, inițierile Powa (Transferul Conștiinței), Dorje Sempa (Vajrasattva), Buddha Amitabha, Buddha Medicinei și altele.

În 2010, am primit inițierile Munay-Ki și am pășit în practica medicinei andine a Dr. Alberto Villoldo.

Din 2014, alături de Maestrul Yu Jae-Sheen, am intrat în practica Sundao ISM, o metodă unică ce unește înțelepciunea daoismului, budismului și medicinei orientale și susține atât vindecarea spontană, cât și transformarea conștiinței.

Reiki și Medicină Energetică

În 2010, am avut onoarea de a-l întâlni pe Maestrul Don Beckett, de la care port cu recunoștință linia de inițiere Reiju:
Mikao Usui – Chujiro Hayashi – Hawayo Takata – Iris Ishikuro – Viki Grant – Deborah Frank – Don Beckett.

Sunt formator și Maestru Reiki certificat internațional de The International Center for Reiki Training, în mai multe sisteme Reiki, inclusiv la nivel de Grandmaster, membră a Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară și Alternativă din România.

În martie 2013, am fost speaker în cadrul Forumului Internațional de Medicină Alopată și Alternativă, unde am susținut tema „Psihoterapia energetică”.

În aprilie 2013, am participat la Congresul Internațional de Parapsihologie și Bioenergetică desfășurat la Bellaria-Rimini, în Italia, un moment semnificativ în parcursul meu de formare. Acolo l-am întâlnit pe Mark Komisarov, alături de care aveam să aprofundez ulterior practica Dezvoltării Intuiției, în 2014, în România. În același cadru l-am cunoscut pe scriitorul Gian Marco Bragadin, al cărui discurs despre Melchisedec, ereditatea lui Iisus și a Mariei Magdalena a trezit în mine o experiență interioară deosebit de puternică. Am avut onoarea de a împărtăși cu el câteva dintre trăirile neobișnuite prin care trecusem. Tot atunci l-am întâlnit și pe Vadim Zeland, a cărui prezență și manieră de lucru cu întreaga sală m-au impresionat profund și au lăsat în mine o inspirație al cărei sens aveam să îl înțeleg pe deplin abia mai târziu.

În septembrie 2013, am studiat cu Toni Ceron, alchimist francez, Medicina lui Paracelsus, Alchimie și Spagyterapie, primind totodată și primele repere ale Tarotului și Cabalei.

Formări complementare

Am explorat și integrat multiple metode și direcții de lucru în vindecarea energetică și transformarea personală, printre care: Corecție Bioenergetică cu Sergey Mateev, Terapie Craniosacrală cu Diego Maggio, în cadrul Institutului Upledger, tehnici somatice (ISM), Cristaloterapie, Aromaterapie și altele.

În domeniul psihologiei și al lucrului terapeutic, am studiat: NLP (Programare Neurolingvistică), Hipnoză Ericksoniană, Hipnoză Terapeutică, Autohipnoză, Dezvoltare Personală cu John Thompson (UK) și Tiberiu Felber.  Studiu individual și practică a Constelațiilor Familiale din 2011.

În zona metafizicii chineze, am aprofundat studiul Feng Shui-ului Tradițional și al Astrologiei Chineze, alături de mai mulți maeștri în aceste domenii.

În parcursul cunoașterii de sine și al lucrului simbolic, studiez și folosesc instrumente precum Radiestezia (studiu individual din 2010), Tarotul de Marseille, Numerologia Karmică – Metoda Matricea Destinului (drept de predare a metodei în România din 2021 de la Școala de Dezvoltare a Conștiinței Dimitri Voronov), Referențialul Arhetipurilor Personale, Metoda terapeutică de interpretare a viselor și Onomasophia, pe care le-am aprofundat în lucrul cu  Georges Colleuil în perioada 2018–2022.