Perceptie versus Cunoastere

„Inainte de-a putea cunoaşte ceva, trebuie redresată percepţia. Să cunoşti înseamnă să ai certitudine. Incertitudinea înseamnă că nu cunoşti. Cunoaşterea e putere, fiind certă, iar certitudinea e forţă. Percepţia e temporară. Ca atribut al credinţei în spaţiu şi timp, ea se supune fie fricii, fie iubirii. Percepţiile false provoacă frică, percepţiile adevărate stârnesc iubire, dar niciuna dintre ele nu aduce certitudine pentru că întreaga percepţie variază. Iată de ce nu e cunoaştere. Percepţia adevărată stă la baza cunoaşterii, dar cunoaşterea e afirmarea adevărului şi depăşeşte toate percepţiile.

Toate dificultăţile tale vin din faptul că nu te recunoşti, nu îţi recunoşti fratele, nici Dumnezeul. A recunoaşte înseamnă „a cunoaşte din nou”, sugerând că ai cunoscut înainte. Poţi să vezi în multe feluri pentru că percepţia presupune interpretare, ceea ce înseamnă că nu e deplină sau consecventă. Miracolul, fiind un fel de a percepe, nu e cunoaştere. Ci răspunsul corect la o întrebare, deşi când cunoşti nu pui întrebări. Punerea iluziilor sub semnul întrebării e primul pas în desfacerea lor. Miracolul – sau răspunsul corect – le corectează. Deoarece percepţiile se schimbă, dependenţa lor de timp e evidentă. Felul în care percepi la un moment dat determină ce faci, iar faptele trebuie să se petreacă în timp. Cunoaşterea e veşnică, certitudinea neputând fi pusă sub semnul întrebării. Cunoşti când ai încetat să mai pui întrebări.

Mintea care pune întrebări se percepe în timp şi caută, de aceea, răspunsuri viitoare. Mintea închisă crede că viitorul şi prezentul vor fi la fel. Se stabileşte astfel o stare aparent stabilă care e, de obicei, o încercare de-a contracara frica subiacentă că viitorul va fi mai rău decât prezentul. Această frică inhibă orice tendinţă de-a pune întrebări.

Viziunea adevărată e percepţia firească a vederii spirituale, dar e tot o corecţie, şi nu un fapt. Vederea spirituală e simbolică şi, de aceea, nu e un instrument de cunoaştere. Ea este însă un mijloc de percepţie corectă, ceea ce o aduce în domeniul propriu miracolului. O „viziune a lui Dumnezeu” ar fi mai degrabă un miracol decât o revelaţie. Faptul că e implicată percepţia scoate experienţa din domeniul cunoaşterii. Iată de ce viziunile, oricât de sfinte, nu durează.

Biblia îţi spune să te cunoşti sau să ai certitudine. Certitudinea ţine întotdeauna de Dumnezeu. Când iubeşti pe cineva, îl percepi aşa cum este, iar asta îţi permite să îl cunoşti. Până nu îl percepi aşa cum este, nu îl poţi cunoaşte. Cât pui întrebări despre el, dai de înţeles că nu Îl cunoşti pe Dumnezeu. Certitudinea nu cere acţiune. Când spui că acţionezi pe baza cunoaşterii, confunzi de fapt cunoaşterea cu percepţia. Cunoaşterea asigură forţa pentru a gândi creator, dar nu pentru a acţiona corect. Percepţia, miracolele şi acţiunea sunt strâns corelate. Cunoaşterea e rezultatul revelaţiei şi induce numai gândire. Percepţia implică trupul chiar şi în forma ei cea mai spiritualizată. Cunoaşterea vine de la altarul lăuntric şi e veşnică pentru că e certă. A percepe adevărul nu e totuna cu a-l cunoaşte.

Percepţia corectă e necesară înainte ca Dumnezeu să poată comunica direct cu altarele Lui, pe care le-a stabilit în Fiii Lui. Acolo El poate să Îşi comunice certitudinea, iar cunoaşterea Lui va aduce pace fără niciun semn de întrebare. Dumnezeu nu le e străin Fiilor Lui, iar Fiii Lui nu îşi sunt străini unul altuia. Cunoaşterea a precedat atât percepţia, cât şi timpul, pe care le va înlocui în cele din urmă. Iată adevăratul înţeles al afirmaţiilor „Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul” şi „Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt”. Percepţia poate şi trebuie să devină stabilă, dar cunoaşterea este stabilă. „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui” devine „Cunoaşte-L pe Dumnezeu şi acceptă-I certitudinea”.

Dacă ataci greşeala în altul, îţi vei face ţie rău. Nu îţi poţi cunoaşte fratele când îl ataci. Atacul e îndreptat întotdeauna asupra unui străin. ÎI faci străin prin percepţiile tale greşite şi, de aceea, nu îl poţi cunoaşte. Ţi-e frică de el din cauză că l-ai făcut un străin. Percepe-l corect ca să îl poţi cunoaşte. Nu există străini în creaţia lui Dumnezeu. Pentru a crea cum te-a creat El, poţi crea numai ce cunoşti şi deci ce accepţi că îţi aparţine. Dumnezeu Îşi cunoaşte copiii cu perfectă certitudine. I-a creat cunoscându-i. Îi recunoaşte perfect. Când ei nu se recunosc unul pe altul, nu Îl recunosc pe El.”

Cele mai alese ganduri,

Fragment din Curs de Miracole

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.